Tata Oancea

( Petru E. Oancea)

S-a născut în 29 august 1881, în Vasiova, jud. Caraş-Severin. A avut parte de şcolarizare puţină: a urmat patru clase în localitatea natală şi doi ani la o şcoală nemţească. După propia-i mărturisire, el a fost „hamal, zilier, păstor, plugar, lemnar, măsar, rotar, funcţionar de birou, legător de cărţi, culegător de litere, desenator, pictor, olecuţă de poet şi un foarte mare cerşetor…” În 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară şi trimis pe frontul din Cehoslovacia.

Cea mai importantă realizare a vieţii lui a fost editarea revistei bilunară „Vasiova”, în perioada 1929-1947, publicaţie scrisă aproape în întregime de el. În revista sa şi-a publicat aproximativ o mie de poezii, din cele 5.000 câte a scris în viaţa lui. El menţionează că: „Nuvele am scris vreo 250.” A mai scris amintiri şi impresii de călătorie. A colaborat la „Cuvântul satelor” (Şoşdea) „Drum nou” (Bocşa), „Flamura” (Reşiţa), „Gura lumii” (Oraviţa-Bocşa), „Orizont” (Timişoara), „Progresul” (Oraviţa). A publicat trei volume de poezii: Primăvara, 1928, (ediţia II, Timişoara, 1936), Vara, Oraviţa, 1928 şi Toamna, Timişoara 1936. S-a stins din viaţă în 4 decembrie 1973, în Bocşa-Vasiova, jud. Caraş-Severin. În anul 1970, Mihail Deleanu şi Iosif Schefer au alcătuit o antologie de poezie şi proză din creaţia lui Tata Oancea, intitulată Anotimpuri (cu un glosar de Vasile Ioniţă). A fost tipărită la Reşiţa. Poezii de-ale sale în grai bănăţean au apărut în volumele: Ano, Ano, Lugojano. Selecţie, prezentări şi introducere de Gabriel Ţepelea, Timişoara, 1971, Antologia poeziei în grai bănăţean de Ştefan Pătruţ, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999; Culegere de texte în grai bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara 2009, lucrare apărută sub egida Consiliului Judeţean Timiş şi a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Dar, o excelentă aducere în actualitate a acestei personalităţi a fost făcută de Cornel Ungureanu în lucrarea Viaţa şi opera lui Petre E. Oance, scriitor, pictor, jurnalist, eseu/jurnal, Editura Timpul, Reşiţa, 1999. Este inclus în Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin de Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Editura Timpul, Reşiţa, în dicţionarul Creatorii în grai bănăţean, condeierii plugari din Banat, personalităţi care scriu despre graiul bănăţean de Ştefan Pătruţ, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003; şi în lucrarea Un fenomen bănăţean. Ţărani scriitori, ţărani gazetari, ţărani compozitori de Iosif Stănilă, Ed. Timpul, Reşiţa, 1994. Dintre cei care au semnat referinţe critice privitoare la Petru E. Oance(a) îi mai amintim pe Petru Vintilă, Gheorghe Jurma, Aurel Cosma junior, Virgil Birou, N.D. Pârvu şi Nicolae Ţirioi.

Din  ”Poezie în grai bănățean”  -Antologie –  Aurel Turcuș

Ascultă poeziile autorului Tata Oancea:

Ghiocelul
0:00/0:00
Grozav
0:00/0:00
La Florii
0:00/0:00
Vasiova, Vasiova
0:00/0:00
Acasă la Tata Oancea - reportaj radio realizat de scriitorul Virgil Birou
0:00/0:00

Descoperă poeții bănățeni:

AĂÂBCDEFGHIÎJKLMNOPQRSȘTȚUVWXYZ
Asociația pentru Vorbirea Bănățană    |    Tel: 0768 113 404    |    Email: vorba@arhivagraiuluibanatan.ro