Marius Munteanu

(1920-2005)

Data si locul nașterii:
21 august 1920, Murani, judcţul Timiș.

Scoala/studii:
Școala primară in satul natal; studii gimnaziale si liceale la Liceul ,,C D, Loga” Timișoara, $coala Normala (finalizarea liceului și bacalaureatului – la ,,C.D. Loga”). Urmează Academia Teologică Oradea-Timișoara (1940-1945), Facultatea de $tiinte Juridice a Universității din Cluj (1945-1947, de unde e exmatriculat, ,,pe criteriul luptei de clasa”.

Profesia/ocupaţia:
Profesor la Școala elementară din Rusca Montană ( județul Caraș-Severin, 1948-1953). Bibliotecar la Institutul Interegional de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Timişoara în paralel specializându-se, astfel incât poate fi incadrat ca profesor la Școala Pedagogică din Timişoara. Dar in 1953 I se desface contractul de muncă pentru că, din nou, este declarat (tot pe ,,criterii de clasă”) ca indezirabil în munca de educație. Reîncadrat însă în învățământul special, se specia- lizează (la nivel postuniversitar) ca profesor de psihologie (defectolog) predând la Școala Profesională Specială nr. 2 din Timișoara, unde funcționează până la pensionare (1980)

Volume:
A publicat volumul Cântări dă noapce bună (Timişoara, Editur-Facla, 1984). După 1989, poezia lui a prilejuit inițierea seriei Literatură dialectală” a Editurii Marineasa din Timişoara. Astfel a apărut volumul Marius Munteanu, Poezi, Timişoara, Editura Marineasa, 2003 (însoțit de un C.D. cu aproape toate poeziile în recitarea autorului) și postum, în aceeasi serie, „Literatură dialectala”, volumul Lumea asta – nu-i a bună! (Editura Marineasa, Timişoara, 2005). În 1986, Editura Facla îi publică lui Marius Munteanu o plachetă de Parodii.

Colaborări/cenacluri:
A fost membru remarcabil al cenaclurilor timişorene ”Ridendo”, ,,Pavel Bellu”; iar în ianuarie 1991 a fost inițiatorul Cenaclului radiofonic ,, Gura Satului” de la Radio Timişoara,membru fondator și membru de onoare al Asociației Scriitoilor în Grai din Banat. A făcut parte din redacțiile mai multor publicaţii timişorene: ,,Vestul” (1938-1945 și la reapariție, după 1989); „. Voința Banatului` (1935-1940); ,,Cuvântul satelor” (1937-1939); ,,Vrerea”; ,,Fruncea (la aceasta din urmă publicând și încercări poetice).
A colaborat, zeci de ani (din 1936, anul debutului) până la sfårșitul vieţii la numeroase publicaţii (în special locale), precum: , Ţara visurilor noastre” (Timișoara); ,,Generaţia de mâine” (Oraviţa); ,,Primăvara Banatului” (Lugoj); ,.Izvoraşul (Bistrița, Mehedinți); ,Cuvântul satelor”, apoi la pagina de umor (cât a existat!) din ,,Drapelul roșu”, iar după 1989, pe lângă reapărutul cotidian din Timișoara al Partidului Naţional Tărănesc, ,,Vestul” (unde a fost secretar de redacţie si redactor șef), a avut o contribuție deosebită la periodicul ,,Foaia bănăţănilor”, publicaţie a Asociației , Tot Banatu-i fruncea” întemeiată de revoluţionarul Ioan Savu (1991).

Din ” Antologia Literaturii Dialectale Bănățene” Prof univ I.V. Boldureanu, Contemporanii.

Ascultă poeziile autorului Marius Munteanu:

Prea dragi icoane de lumină
0:00/0:00
Câncec de unu singur
0:00/0:00
Bună, bună
0:00/0:00
Primăvara
0:00/0:00
Tata moșu
0:00/0:00
Îți aștern cu romonița
0:00/0:00
Numa umbra
0:00/0:00
Mărțișor
0:00/0:00
Hai să ce-ncucun cu iegeri
0:00/0:00
Semnă dă toamnă la Murani
0:00/0:00
Dudu
0:00/0:00
Câncec dă neauă
0:00/0:00
Sara la buniși
0:00/0:00
Dă duchianu
0:00/0:00
Semne dă primăvară
0:00/0:00
Câncec dă leagăn
0:00/0:00
Năstavitu dă April
0:00/0:00
Galbănă cu două fețe
0:00/0:00
Câncec dă sânzâiene
0:00/0:00
Lie, lie
0:00/0:00
Săceris
0:00/0:00
Opt or șapce, dăscălița
0:00/0:00
Tata-n grânie
0:00/0:00
Câncec dă inimă
0:00/0:00
Luna
0:00/0:00
Neaua
0:00/0:00
Țulăie baba Lenca
0:00/0:00
Câncec dă ceară
0:00/0:00
Tu iesci vis și frig
0:00/0:00
Roata
0:00/0:00
Cancec dă brumă
0:00/0:00
De-a jocul
0:00/0:00
Poșmândre după vro câțiva poeți
0:00/0:00
Testament - după N. D. Pârvu
0:00/0:00
Rândunelele - după Petru Stfetca
0:00/0:00
Cântare pră băznă - după Al. Jebeleanu
0:00/0:00
Bucuria mea cu pene - după Ghe. Azap
0:00/0:00
La marea neagră - după N. Tirioi
0:00/0:00
Ungei neaua - după Const. Miu Lerca
0:00/0:00
N-am pus mâna - după Vladimir Ciocov
0:00/0:00
Bunule mare - după Ion Căliman
0:00/0:00
Neaza mi-i la mizu nopții - după Trian Iancu
0:00/0:00
O zi la pătaș - după Grigore Popit
0:00/0:00
Sus pă muncili cărunt - după Ion Căliman
0:00/0:00
Grăginaru - după Pavel Belu
0:00/0:00
Buba cât spitariu - după Gheorghe Azap
0:00/0:00
Pomana porcului - Nicolaus Benvanrger
0:00/0:00
Câncec - după Alex Brebeleanu
0:00/0:00
De-a ficea - după Anghel Dumbrăveanu
0:00/0:00
Luna trămură - după Grigore Bugarin
0:00/0:00
Dor, dor, dor - după I.I. Bencei
0:00/0:00
Lotri dă noapce - după N.D. Pârvu
0:00/0:00
Final
0:00/0:00

Descoperă poeții bănățeni:

AĂÂBCDEFGHIÎJKLMNOPQRSȘTȚUVWXYZ
Asociația pentru Vorbirea Bănățană    |    Tel: 0768 113 404    |    Email: vorba@arhivagraiuluibanatan.ro