Gelu Câmpeanu

S-a născut în 20 iulie 1974, în satul Sinteşti, jud. Timiş. A urmat şcoala elementară în satul natal, gimnaziul la Margina, liceul teoretic la Ilia, Şcoala Tehnică C.F.R. din Timişoara. Ultima lui funcţie, până la pensionare, a fost aceea de şef al autobazei Făget.

Este membru al Cenaclului literar „George Gârda” din Făget şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean. A publicat în: „Tăt Bănatu-i fruncea”, „Bănat” (Lugoj), „Vatră nouă” (Gearmata), „Redeşteptarea” (Lugoj), „Tibiscus” (Uzdin, Serbia) ş.a. A avut colaborări la TV Europa Nova – Timişoara, Radio Timişoara (Gura satului), TV Reşiţa, Lugoj. Volume: Strigare păstă sat (poezie în grai), Ed. Nagard, Lugoj, 2006 şi La răscrucea anotimpurilor (poezie în limba literară), Ed. Nagard, Lugoj, 2009. Se află sub tipar, la Editura Nagard, Bănăţănilor spră luare amince, Epigrame, Catrene şi constatări epigramatice. A fost cuprins în dicţionarul, publicat de Ştefan Pătruţ – Creatorii în grai bănăţean, condeierii plugari din Banat, personalităţi care scriu despre graiul bănăţean, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj 2003, Antologie de poezie în grai (din colecţia Festivalului de poezie în grai „Tata Oancea”). Selecţia textelor, cuvinte introductive: Iacob Roman, Mioara Drăguţ, Ed. Marineasa, Timişoara, 2003 şi în Panorama poeziei româneşti (1970-2005), alcătuită de Horia Ţâru şi Mariana Ţâru, Ed. Mirton, Timişoara, 2007.

Din ”Poezie în grai bănățean” -Antologie – Aurel Turcuș

Ascultă poeziile autorului Gelu Câmpeanu:

Precinii ți-i alegi singur
0:00/0:00
Ar fi fain de-ar fi mai bine
0:00/0:00
Beutura-i potcă mare
0:00/0:00
Cât îi Carașu ge mare
0:00/0:00
Damfu gi la băutură
0:00/0:00
După negoț
0:00/0:00
În cuină și-n podrum
0:00/0:00
Înserare
0:00/0:00
La bai
0:00/0:00
La preumblare
0:00/0:00
La sat
0:00/0:00
Primăvara-n satu meu
0:00/0:00
Se duc bătrânii
0:00/0:00
Țăran român
0:00/0:00
Gratulație către un precin bun
0:00/0:00
Strigăt ginspre talpa țării
0:00/0:00
Colindă ge Crășun
0:00/0:00
La biserica din sat
0:00/0:00
Lacrima fiului rătăcitor
0:00/0:00
Lui Pătru Chira
0:00/0:00
Obișeiurile de Crășun la Sf. Ion
0:00/0:00
Pentru emisiunea Gura Satului
0:00/0:00
Poetului Ionel Iacob Bencei și emisiunii Gura Satului
0:00/0:00
Potop ge ape în Banat
0:00/0:00
Prân lume cu straița-n bâtă
0:00/0:00
Ruga de Sfânta Mărie
0:00/0:00
Rugășunea țăranului român
0:00/0:00
Șeseta și sărășia
0:00/0:00
Strigare păstă Banat
0:00/0:00
Tătă boala are un leac
0:00/0:00
Toamna-n satul bănățan
0:00/0:00
Trese toamna după toamnă
0:00/0:00
Vivat poezia-n grai
0:00/0:00
În goștie la Pietroasa
0:00/0:00
Murăs care uzi argealu
0:00/0:00
Bănățănilor spre luare amince
0:00/0:00

Descoperă poeții bănățeni:

AĂÂBCDEFGHIÎJKLMNOPQRSȘTȚUVWXYZ
Asociația pentru Vorbirea Bănățană    |    Tel: 0768 113 404    |    Email: vorba@arhivagraiuluibanatan.ro