Vasile Bucur – Uica
Poeți bănățeni
Vasile Bucur – Uica
S-a născut în 21 septembrie 1940, în satul Comeat, comuna Bogda, judeţul Timiş. Clasele I-IV le-a făcut în satul natal, clasele V-VII – la Alioş, apoi a continuat învăţătura la Timişoara. El spune că: „În Timişoara am făcut atâta şcoală cât a fost nevoie ca să mă pot descurca în viaţă. Am lucrat de la pilă şi strung şi până la calculatoarele de azi, şi consider că m-am descurcat”.
A început să scrie poezie în clasa a VI-a. După ce a făcut prezentări de spectacole pe scenă şi a recitat poezii din operele lui Tata Oancea, Marius Munteanu, Victor Vlad Delamarina, Gheorghe Gârda şi alte creaţii umoristice ale unor autori bănăţeni, Vasile Bucur-Uica a scris poezie în grai bănăţean, pe care a recitat-o în deverse împrejurări: spectacole sau emisiuni Radio şi TV. A publicat două volume: Mi-e dor de satul meu bătrân. Poezii în grai bănăţean, Editura Eurostampa, Timişoara, 2002 şi La givan cu paorii, Editura Eurostampa, Timişoara 2006.
Din ”Poezie în grai bănățean” -Antologie – Aurel Turcuș