Iulian P. Nichi
Poeți bănățeni
Iulian P. Nichi
(1915-1993)
Data si locul nașterii:
14 iulie 1915, satul $iştarovăt, judetul Arad
Școala/studii:
Școala elementară în satul de baştină; autodidact
Profesia/ocupaţia:
Ţăran, este unul dintre puținii ”condeieri- plugari” , înzestrat find cu un remarcabil talent. Este atras de poezia în grai.
Volume:
Nu a reușit să-şi adune versurile ïntr-un volum propriu.
Colaborări/cenacluri:
În perioada 1937-1944 publică versuri (în grai) în foaia volantă de la macea ,,Gura Satului” , calendarul ”Voința Banatului”, revista ,,Cuvântul satelor (adesea sub pseudonimul Pohârcia și Șt. Bolovan), apoi în, Aradul literar (1983), ,.Ridendo” (colectia 1986-1987, Timisoara) . Deși a scris uneori în limba literară (precum condeierii ţărani ), lulian P. Nichi a fost premiat la Festivalul de la Macea (numit tot Gura Satului”, în perioada dinainte de 1989) ,pentru poezia sa dialectală”, după cum scria Ştefan Pătrut în Antologia poeziei în grai bănățean. A fost membru al cenaclurilor ,,Gluma”‘ și ,,Lamura” din Arad.
Din ” Antologia Literaturii Dialectale Bănățene” Prof univ I.V. Boldureanu, Contemporanii.